joi, septembrie 23, 2010

de linga piata chirila

voi incepe astazi prin a ura numai de bine si numai in gura unuia din vecinii mei (nu-mi pasa care anume , toti sint niste cretini), multumindu-i pentru bunavointa cu care a rupt oglinda masinii sora-mii. drag vecin, toata viata am visat sa fiu tatal adoptiv al lui tarzan si sa fac multa dragoste cu mama, bunica  si strabunica ta, dar mai ales cu sotia, sora si fiica ta. din generozitatea-mi imensa, extind aria de receptori ai urarii mele catre toti cei care zgarie masinile altora, sparg cauciucuri, rup stergatoare, etc.


azi dimineata am cumparat struguri albi din piata chirila. am ajuns la serviciu mai devreme si cum nu aveam chei, iar colegii mei nu ajunsesera inca, m-am asezat pe scara din fata usii, cu castile in urechi si am inceput sa ciugulesc cite o boaba din punguta cu struguri (da , stiu ca nu e sanatos sa maninci fructe nespalate. unele dintre ele au fost stropite, altele au trecut prin maini jegoase, etc. promit ca nu mai fac!! ). batea un pic soarele si ma dureau ochii, ascultam in casti colplay si scheunam si eu dupa ei, asa..., in legea mea.  pe straduta a trecut mai intii o masina albastra, apoi a venit grigore, motanul gri din vecini si s-a alintat un pic, apoi a trecut la vale o tiganca tinara, foarte frumoasa, cu un copil in brate. toate tigancile tinere sint frumoase: basmalele cu care isi acopera cozile lor lungi, si hainele colorate, si mersul lor indraznet, in ciuda capului usor plecat. in urma ei venea al doilea copil, adica cel marisor, care n-avea nevoie sa fie carat in brate: un dracusor care alerga descult de colo colo si a aruncat cu vreo doua pietre dupa ciinii din curti, care il latrau. eu bobinam boabele de struguri ca pe seminte  si ma uitam ca proasta la ei, ca si cum n-as mai fi vazut oameni in viata mea. si apoi au venit doi tineri, cred ca erau sot si sotie, nu aveau mai mult de treizeci de ani. ea era mititica, mergea cu vreo doi pasi inaintea lui, cu o sacosa albastra in mina, iar el tira un carucior in care erau arcuri. da, arcuri dintr-o saltea cu arcuri. niste arcuri mari, ruginite, ingramadite intr-un carucior de butelii, care stateau cuminti si asteptau sa fie descarcate la vreun centru de colectare a fierului vechi. nu stiu de ce mi s-au parut frumosi. poate pentru ca erau doi oameni sarmani care valorificau ce le-a mai ramas pe linga casa, urimind ca din banutii cistigati sa-i cumpere ciorapei copilului lor.poate ca in caruciorul cu arcuri ruginite se afla cina lor pe ziua de azi. sau poate m-au impresionat pentru ca niciodata nu m-am gindit ca saltelele vechi, pe care nu dorm bine, mai pot fi folosite la ceva. sau poate pentru ca zilele astea, cind toata lumea bazaie despre salvarea planetei tocmai am vazut niste oameni simpli, amariti,care...reciclau. sau poate era doar pitorescul unei stradute din tatarasi in lumina unei dimineti de toamna.
si atunci ma intreb: ce declanseaza oare in fiinta noastra nenorocita ruptura din virtejul in care ne-am lasat prinsi? cum functioneaza, oare,  mecanismul nostru ciudat  prin care ne emotionam un pic?

pe tine ce te-a emotionat ultima data? ...si mai stii de ce?

2 comentarii:

mada spunea...

eu am ramas impresionata de faptul ca azi s-au facut 4 zile consecutive in care eu am mancat ciorba :D
p.s. nu glumesc! pt mine e ceva huge:D

Anonim spunea...

strugurii nespalati, calariti de sobolani sunt buni pentru imunitate! Sa vezi la iarna cum o sa raceasca tot biroul spalator de fructe, iar tu o sa te plimbi ca o felina pe gard, etalandu-ti sanatatea :))