vineri, septembrie 17, 2010

Sarbatori fericite si la multi ani!

eu am crescut in casa bunicilor, intr-un sat la vreo 35 de km de iasi. bunicul meu era padurar si locuiam in canton, una din cele 5 case cu telefon din comuna (celelalte 4 erau dispensarul, scoala, cooperativa si primaria). telefonul (aparatul) nu avea roata de plastic cu numere (pe care cred ca v-o mai amintiti, un fel de bunica a tastelor) ci avea un fel de tortita laterala. Cind sunam de la  canton la mama, ridicam receptorul, invirteam de miner, si imi raspundea o doamna. o chema tanti aglaita (era de la noi din sat,dar lucra la centrala de telefoane dintr-o comuna vecina). “saru’ mina! Aici cantonul silvic! Va rog sa-mi faceti legatura la 61200.” si inchideam. la mama in casa suna telefonul, mama raspundea si o auzea pe tanti aglaita spunindu-i: "ci faci, nela? uite, vorbeste cu fata, de la canton!”. daca raspundea tata era un pic mai protocolara :”buna ziua! aveti o convorbire de la cantonul silvic lungani! Va rog sa ramaneti pe fir!” eu vorbeam rar cu mama si cu tata, ca daca eram in raiul meu, la bunici, ma durea fix in cot de ce-or mai face ei la oras. in schimb, bunicii vorbeau des. si nu numai cu mama si tata.
daca era ceva important de vorbit la telefon, urgent, eventual secret intre bunicii mei si alti oameni, stiam mereu ca sint  in permanenta doi ingeri pazitori care vegheaza neincetat asupra a comunicarii clare si eficiente dintre ei: tanti aglaita, centralista, si doamna stirbu, inginera de la c.a.p., care avea firul de la telefon cuplat cu al nostru. si atunci cind suna la noi telefonul, suna si la ea scurt. ea ridica receptorul odata cu mine, asa ca atunci cind duceam receptorul la ureche , in loc de atingerea rece a unui obiect de plastic, simteam atingerea paroasa a unui obraz zbircit, incarcat de pudra expirata, duhnind a naftalina si tunun ieftin.
treaba era oarecum pe fata. toata lumea sita ca nu poti spune orice la telefon. cind am plecat la scoala, la iasi, s-a mai complicat un pic povestea: nu vorbim cu niciun strain, nu chemam niciun copil din bloc sa se joace la noi acasa, nu cascam gura cind vorbesc cei mari si nimic din ceea ce auzim nu spunem mai departe.  si daca nu faceam intocmai cum mi se spunea…atunci era rau, ca cineva rau asculta (intocmai cum lupul a tras cu urechea pe la usa, invatind cintecul caprei).

nu, acesta NU este un articol despre securitate,amintiri din communism, restrictionarea unor drepturi, bla bla. Acesta este un articol despre cum  nu suport oamenii care nu mai pot de grija altora. pe mine bunica m-a invatat ca fiecare om si le stie pe ale sale si nu-i frumos sa-ti bagi nasul. iar mama m-a invatat ca cei care aduna informatii despre altii sint rai. dupa ce am mai crescut, am ajuns la concluzia ca cei care nu mai pot de grija altuia sint idioti si n-au ocupatie. si le-as da un pumn in cap, de exemplu. 

ti s-a intimplat vreodata sa fiti in autobuz, pe scaun, cu telefonul in mina, sa scrii un sms si niste ochi sa se holbeze de sus fix in ecranul telefonului tau? ti s-a intimplat poate sa-ti sune telefonul in timp ce esti la magazin, la coada, si pina sa raspunzi toti cei din magazin sa se intoarca, cu gura cascata, sa asculte in linsite ce vorbesti? ti s-a intimplat sa-ti spuna o colega de serviciu, cu care abia abia de te-ai salutat de 2 ori intr-un an de zile pe holurile firmei "dar vrem si noi sa vedem pozele tale din concediu"?

lume bagacioasa. 
dintre toti acestia , cel mai tare si mai tare ma enerveaza doua categorii:  manichiuristele si vecinii !
m-am dus o data sa-mi fac unghiile  in pauza de masa la un salon de vis a vis de locul unde lucram.nu aveam la dispozitie tot timpul din lume. bag mina repede in apa cu sapun , se moaie indata pielitele si i-o intind pe masa. ea isi ia pila si porneste la treaba:
"- ei, si ce ai facut de opt martie?" 
"- am futut-o pe ma-ta" ii raspund eu in gind, in timp ce cu voce tare zic sec "-nimic". speram sa taca si sa dea mai repede cu pila aia, ca n-am timp sa zac la salon.
"- eu am fost in club"zice. "ai fost vreodata in viper?"
"- da, cu ma-ta asta noapte, nu ti-am zis?" ; "nu", raspunde eu la fel de sec. 
"- e foarte frumos, au renovat. bine, tu nu pari genul care sa mearga in viper.ar am avut o clienta care era cam de anii tai si totusi mergea". 
simteam acut nevoia sa-i dau un picior in gura.
"- unde lucrezi?", continua ea. 
apoi eu am luat-o de cap tandru, inclestindu-mi degetele in parul ei, am apropiat-o de mine si apoi i-am facut vint cu freza in perete. si tot asa de vreo doua...sase...douazeci de ori...in mintea mea. 
"- nu te supara, ma grabesc, sint in pauza de masa, vreau numai sa-mi aranjezi putin unghiile, sa aiba o forma decenta si atit. si nu am chef de vorba".
"- ok" zicea ea.
nu "scuze"...doar ok. apoi continua:
"-  iti dau cu oja ? sa stii ca se poarta foarte bine anul asta maroniu". 
"- nu, multumesc. doar lac transparent" .
"- bine, dar sa stii ca la forma ta ti-ar sta foarte bine o oja maronie. si mov ar merge. sau un albastru pruna. ai mai avut vreodata albastru pruna? " 
n-are rost sa continui povestea. unghiile mi-au ramas pina la urma cu lac transparent, am platit, mi-am luat geanta si am alergat la munca (va sa zica fix pe partea cealalta a strazii). as fi uitat cu totul de povestea asta daca nu i-as fi intilnit privirea dupa ce am trecut de trecerea de pietoni. statea in usa salonului, isi aprinsese o tigara si se uita fix la mine "aha, deci acolo lucrezi!"
oi fi, poate, eu o persoana mai putin comunicativa...(?!?!!?!), mai pranoica, mai secretoasa...dar really...ce-i doare capul pe unii??? de ce iti cer informatii cu care ei pur si simplu n-au ce face???

si acum n-o sa mai zic nimic despre vecina de palier care intr-o seara ne-a oprit sa ne intrebe:"auzi, da' aveti pisica? da' de ce-o lasati singura toata ziua?" .
nu vreau sa mai zic nimic nici de mosnegii care stau pe bancuta din fata blocului si inregistreaza cu precizie numarul si frecventa celor care intra-ies din scara. 
si nu vreau sa mai zic nici de babele care stau cu ochiul pe vizor si stiu foarte sigur ca tu esti o panarama, pentru ca ai venit intr-o seara cu un barbat acasa, pe la ora 11.

tu iti iubesti vecinii?




9 comentarii:

mada spunea...

sanx! imi iubesc vecinii, mai ales pe baba cu cainele. poate ti s a facut si tie dor de ea :))
;)

Anonim spunea...

in ultima parte te referi la "doamna" Nina, nu :))) cu bordelul...

akritura spunea...

da, si la doamna nina ma mai refer.dar nu e singura...

Irina Dan spunea...

Unde e Akritura si ce ai facut cu ea ? Cand e vorba de bagat nasul si divulgat secrete, ea se pricepe foarte bine. De asta nu cred ca articolul asta e scris de ea. Odata i-a zis fostului meu prieten ca mi-am pus-o cu prietenul lui...

Felicia spunea...

Corect. Era o vorba "cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia". Acu'... cine nu si-a bagat niciodata coada sau n-a barfit niciodata sa arunce primu' cu piatra. Te pup respectuos si lipsit de indiscretii

akritura spunea...

dude, ...eu am zvirlit la chetroaie....cacalau maria ta! ma doare mina de cite chetroaie am aruncat. treaba e ca desi sint muiere si imi place birfa de mor, urasc vecinii pensionari, fosti securisti, care pindesc la coltul blocului, urasc vorba cu straini pe strada care se vira in seama, numai asa, ca sa nu se plictiseasca.

akritura spunea...

@irina: din pacate, n-am manuscrise care sa ateste autenticitatea textului :)).
da' la treaba cu divulgat secrete, daca-mi amintesc eu bine i-am spus fostului tau prieten ca ti-ai pus-o cu ...un alt fost prieten. imi pare rau daca asa i-am dat sperante:))

Irina Dan spunea...

nu e vorba de dat sperante. E vorba de tinut gura atunci cand nu e treaba ta. Dar am discutat despre asta indelung pe mess.

australopitecus spunea...

asa suntem noi, specia asta umana : fiinte sociale. si foarte diversi, ca indivizi. eu unul, ma bucur ca nu exista un pat al lui Procust. imagineaza-ti atunci plictiseala. poate faci abuz de moare de varza, Akri :) o fi ceva in aerul asta de romania, ca prea ne sare tandara din orice. devenim intoleranti. relax, face bine la ten :)