marți, octombrie 12, 2010

bestia

bestia vorbeste mult, cu aproape oricine si cam despre orice. isi gaseste intotdeauna cuvintele cu tact. cu diplomatie. o data, sau  poate chiar de foarte multe ori s-a intimplat sa-si iasa din minti. cu sinceritate. si atunci bestia a injurat cu patos, ca la usa cortului, cu fraze complexe, care fac referiri deopotriva la tata si la mama. in rest e o bestie pasnica. odata s-a urcat pe catedra. cind se infurie se albeste la fata, ii ies ochii din cap, se ridica pe virfuri, da mult din maini, dracuie, dar niciodata nu bombane.  in schimb, bestia birfeste de rupe. daca vrei sa stii ce e nou, da-i un telefon. birfeste, insa , tot cu mult tact.si cu ipocrizie. dar niciodata cu rautate. bestia se supara cind e acuzata de snobism. noi stim, insa, ca bestia e delicios de snoaba. bestia se gidila repede si ride pina o apuca sughitul. bestia ride cu pofta atunci cind ride. imi amintesc cu rusine cit am ris cu bestia in timpul unui spectacol la opera (cica "regal Verdi").cind bestiei ii intra ceva in cap, nimeni nu-i poate scoate, nici macar cu burghiul. se mai intimple sa-i intre si prostii pe care n-are timp sa le digere, dar le ia ca atare si-ti maninca ficatii cu ele. bestia gateste bestial. cina romantica din trenul bucuresti-craiova (si altele, dupa carti de retete carate de la londra). bestia m-a facut odata sa beau ceai verde si sa spun sincer ca e bun. eu urasc ceaiul verde. bestia judeca situatiile obiectiv. gindeste la rece si da sfaturi bune. mai ales in bucataria de linga gara de nord, unde in timp ce face salata le spune unora care job e mai avantajos. bestiei ii place la ikea, in schimb, e un calvar sa mergi cu bestia sa-si cumpere toale. bestia bea rar, putin, fumeaza numai cind trebuie, dar se lauda cu bautele din studentie. capuccino din cafeneaua "cafeneaua" si ceaiul de la "pelerinul", acestea sunt bautele din facultate. delicioase, de altfel. bestia s-a nascut in tren, iar atunci cind paseste se aude scirtiitul sinelor si face escala in gara de sticla din birlad, unde un copil se invirte ca un titirez. bestia se inconjoara de fel de fel de oameni. unii sint rai. bestiei ii place placinta cu brinza.  am vazut bestia trista de multe ori. am vazut si cum trece peste tristeti.bestia citeste toate cartile bune pe nerasuflate. bestia nu face misto de mine ca pling la filme. bestia stie pe de rost o gramada de numere de telefon. bestia poarta de citiva ani tenisi. bej, sau oliv. bestia vorbeste bine franceza, ca orice absolvent de franceza, si ii place mult sa pronunte cuvintele apasat. bestia munceste atit de mult, incit de cele mai multe ori n-are timp pentru fericire. bestia vorbeste la telefon foarte mult.bestia are o semnatura cu linii curbe largi, si cu o fundita dedesubt. bestiei ii place somonul. cum, bestie, cum sa comanzi pizza cu somon?? bestia zimbeste cu ochii. mi-am cumparat odata o geanta de umar albastra, in care imi incapeau multe hirtzoage (mape, hirtii, carti, cursuri, ...) [da, Joienuto, e  vorba de geanta aia albastra in care imi tineam jurnalul si pe care o luam cu mine la baia de la capatul coridorului din caminul de la brasov, impreuna cu hainele de schimb si prosoapele, atunci cind apa calda se termina invariabil  in secunda in care ajungeam eu sub dus]. bestia avea o geanta la fel, numai ca bej. erau genti de laptop de la daniel ray.tare amuzant mi se parea sa-i fac ordine in geanta. sau in agenda.bestia are o curiozitate si un entuziasm molipsitor fata de tot ce e nou. mi-e tare dor de bestie. mi-e ciuda pe mine ca ma supar uneori pe bestie de la nimicuri . dar imi pare bine ca inca mai stiu ca bestia mi-e tare draga. la multi ani,bestie!

3 comentarii:

Anonim spunea...

,....da... adevarat... la multi ani bestie...dar tare as vrea io sa ascult o cuvantare si despre Madam ladie fa, adicalea pe numele de scena Mme Foufette...da sa fie ashe, pi dulsihili glas foufetzian, cu care ni gadilatera urechile de atatea ori, cu voie sau fara voie, da`ba bine ca... mai mult cu voie.
Da` cine stie cat om mai astepta, poate pana intr-o zi de mai sau ... in luna de dupa... asta daca asteptam zile imparatesti ca daca nu, se stie, ca ne plac si surprizele.

Anonim spunea...

Bestia asta are vreo frumoasa ?

akritura spunea...

buna intrebare. cetatenii de rind (in speta, vechii prieteni) nu mai stiu nimic despre viata amoroasa a domnului bestie. stimata anonima (tind sa cred ca doar o persoana de sex non masculin e interesata de subiect)te rugam sa iei atitudine, sa afli care-i treaba si sa ne zici si noua!