miercuri, aprilie 13, 2011

Luca

acum e cam ca in baia turceasca cind incepe squat.
adica e frig. si e pleosc, pleosc,pleosc.  pleosc in urechi, pleosc pe timpane, pleosc pe ce a mai ramas din creier, pleosc incet, incet, in maduva. si s-a ghemuit tremurind. 
tremurind de frig . si de ploaie. ca e un firg si o ploaie la iasi, incit (artistic vorbind) iti vine sa-ti bagi.

s-ar cuveni sa scriu despre contemporanis.

paranteza: oare as putea purta in iasi/moldova/romania pe strada un tricou cum are axl cind cinta Patience la tokio in '92?

mi-ar placea sa scriu despre contemporanis, ca a fost frumos tare. trebuie sa scriu despre contemporanis, ca orice proiect trebuie sa aiba un feedback. bine, eu n-am facut parte din proiect. doar mi-am dat cu parerea ici si colo. si e frumos sa scriu.  dar nu din obligatie, nu ca asa trebuie, ci din cauza ca mi-ar cam fi drag sa scriu despre contemporanis.

zice potaia mea: "scrie totul asa in ordine aleatorie. da tot, ca o furtuna de un singur creier "
hmm....daca e vb de creierul meu, s-ar putea sa iasa, in loc de furtuna, o ploicica de vara, scurta scurta.

da' nush ce dracu' am, ca mi se opresc gindurile in virfurile degetelor si nu mai pot atinge tastatura. nu e doar contemporanisul. e mult, mult, e o nebuloasa de ginduri bizare. si nu stiu cum sa le asez.


fireste, tricoul nu l-as purta acum, ca e frig si ploua. e inca vreme de haine groase.

si a trecut contemporanis . si a fost ok. nu am reusit sa vad decit concertele. si am un nod in git. si nu prea stiu sa povestesc cam cit de mult mi-au placut. asa ca mai bine nu zic nimic. nodul s-a transformat in ghem si s-a mutat in stomac. si de acolo trimite licurici in toate directiile. 


dar ploile de vara imi plac grozav. vin din senin si pleaca imediat. si te uda pina la piele. si cerul miroase frumos, si strada miroase frumos, si masinile sclipesc. si baltile sclipesc. si talpile mele sint ude. si sandalele imi aluneca din picioare. si atunci le scot. si pasesc cu teama, sa nu calc in vreun ciob, sau in vreo sirma.

nadia trohin si tiberian au fost ok. muzica  de altadata, pian si voce, cintece de dragoste, te fura un pic, te lasa sa-ti continui conversatia la masa, apoi iti cam vine sa dansezi, si apoi iar e melancolic, chiar un pic trist. dar e frumos.

inca ploua. incep sa ma dizolv.

la bucuresti se reia "Cui i-e frica de Virginia Woolf?", de data asta la nottara. mi-a placut spectacolul asta atit de mult, incit as fi in stare sa-l revad de o mie de ori.

abia ma intorsesem in iasi. mergeam cu tramvaiul. cind urcam pe pod in alexandru, toata lumea din tramvai a inceput sa-si faca cruce. sub pod e biserica sf nectarie. in fine, ideea era ca oarecum m-am simtit ciudat ca ...nu simt nevoia sa fac semnul crucii cind trec pe linga biserici.  dar si mai ciudat e ca toata lumea il face, si atunci am un oarecare sentiment de vinovatie. i apoi de revolta: pina la urma religiozitatea ar cam trebui sa fie o chestie intima.

romanescu e genial. pur si simplu genial. si nu pot scrie mai mult despre "more than 10 meters of wire", pentru ca nu pot: pentru ca a fost genial si atit.

am conjunctivita. imi trece. cam greu trece, da'....sint pe calea cea dreapta.

ce faina e chestia asta!!!! ascultati-o:


ma duc in weekend sa vad rinocerii. nu mai stiu daca abia astept sau nu. parca nu prea.

nici macar vara nu pot purta in iasi tricou cum are axl in concertul din tokio cind cinta "patience". pentru ca vara ploua. si tricourile se uda.

ma intreb daca sentimentul de vinovatie e bun la ceva.

pe dracu nu pot sa scriu despre concert! ba pot! nu trebuie sa scriu stiintific, nu trebuie sa sune ca o recenzie. trebuie sa sune sincer, personal , direct. de exemplu cum i-a spus lui sorin cineva, care nu mai fusese la concerte de genul asta: "mi-a placut. doar ca la partea cu chitara electrica ma asteptam sa se intimple ceva. asteptam sa aud cam ca la Santana, un zang zang, niu niu niuuuuuuu".  da, si eu ma asteptam la acelasi lucru, pentru ca sunetele chitarei electrice provoaca. dar sorin a stiut asta, si, cum zice el, ne-a "prins". concertul este compus din sunete si din emotii surprinzatoare. de pilda, eu asteptam cu nerabdare momentul de bossa. si fire, fire, fire, atit de multe fire, si atit de multe cabluri, incit....ar fi putut sa ma deruteze. dar n-au facut-o. erau , de fapt, toate in jurul unui personaj, care juca deruta, exact asa cum cred ca ar fi trebuit s-o simt eu. dintr-o data m-am desprins de mine si am lasat personajul sa traiasca si sa infrunte toata deruta. si n-am avut sentimentul ca sint intr-o sala unde un muzician prezinta ca la carte ce stie el sa faca (foarte bine!) folosindu-si chitarele (ceea ce se intimpla, de fapt), ci am avut senzatia ca descopar impreuna cu personajul de pe scena si cu toata lumea din sala ceea ce doar chitarele stiu sa faca, singure. nu am avut ragaz sa asociez muzica vreunor trairi, vreunor ginduri, vreunor sentimente. au fost sunete care m-au smuls, m-au speriat, apoi m-au imblinzit, m-au cucerit, m-au speriat iar, m-au batut prieteneste pe umar, m-au induiosat, m-au pacalit, m-au revoltat ...dar nu m-au lasat nicio secunda. nici macar in secundele in care era tacere. mult mult mult de tot mi-a placut. fantastic de mult!

ieri am stat o ora in ploaie, vorbind la telefon, si abia cind am incheiat conversatia mi-am dat seama ca aveam talpile ude. eram incaltata cu tenisi. daca ar fi fost vara, mi i-as fi scos, si as fi mers descult pina acasa. dar era al naibii de frig. acum ma doare gitul. ma intreb daca ma doare din cauza ploii sau din cauza ca am vorbit asa mult.

astept sa vina Luca sa ma invete. sau macar sa ma schimbe, fara sa-mi dau seama ca invat ceva. dar daca actorul s-a sinucis, cum l-a influentat pe el in bine Luca? sau n-am inteles eu cum trebuie piesa?

se pare ca mi-a placut squat mai mult decit mi-am dat seama.  oricum, sigur nu mai merg inca o data sa revad, pentru ca n-as mai rezista doua ore in frigul din baia turceasca.
pleosc. pleosc. ....pleosc ...pina ne ghemuim.

Niciun comentariu: