joi, iunie 30, 2011

visul Muguroaiei

Muguroaia mea a avut un vis despre care eu banuiesc ca nu spune tot. ceva kinky: tineri zdrentuiti care vind carti vechi, mina stinga, dragostea dracului si alte minunatii. ma intreb oare ce-ar spune Freud despre toate astea.
In caz ca tatuca Freud imi citeste blogul, il invit sa citeasca despre visul Muguroaiei aici.

p.s. eu pun pariu ca ea nu povesteste pe blog chiar toooot ce a visat in legatura cu  vinzatorul de carti vechi. ;)

later edit: Muguroaia imi zice pe mess ca pot sa copiez articolul ei aici. deci : Voila!

"Vis de basm…
Spre deliciul si norocul Akriturii, am avut un vis atat de frumos, incat abia am asteptat sa pot deschide computerul si sa-l lansez in eter. Am visat carti, multe carti… Carti vechi, care miroseau a anticariat, a degete si ochi flamanzi…
Le vindea un tanar necunoscut, intr-un parculet dintre blocuri, asezat in iarba, pe o patura rapciugoasa. M-am asezat langa el si m-am apucat de rasfoit. Nu cautam ceva anume, dar nici un titlu nu-mi era cunoscut. Cine stie, poate erau pagini pe care le scrie cineva chiar in acest moment, sau poate asa imi place sa cred, ca Dumnezeu nu lasa muzele sa moara, chiar daca-s doar in mintea mea.
Mi-era greu sa aleg, si m-am oprit la una care se numea “Caut dragostea. Dragostea dracului” . Pe coperta, imagini sterse dintr-o pictura veche, judecand dupa tinuta personajelor. Si un autor strain. Trebuie sa fi fost cineva care iubea si ura dragostea cam cat mine…
Ma simteam ca la un cenaclu literar, asa ca nu m-am grabit s-o platesc si sa plec la treburile mele… netrebnice. Am ramas asezata pe patura, langa el, ba chiar m-am tolanit fara rezerva, asteptand sa curga mai departe cupa fara fund a conversatiei noastre. Duceam cu mine sentimentul ca demult n-am mai trait un moment atat de plin, natural si straniu.
Tanarul meu parea el insusi un personaj, era parca rupt din alte vremuri, si total neinteresat sau inconstient de ciudatenia aspectului sau, a ocupatiei sale si a locului in care se afla. Vorbeam intruna, doar despre carti, despre carti multe, carti frumoase, carti pe care le-ai inhala daca ar fi posibil, carti care te fac mai om, care te zdruncina, iti tulbura viata si somnul, carti pentru care ai renunta, ca Eminescu, la haine, incaltari si trei mese sanatoase pe zi!
Mi-a sarutat mana stanga si m-a strans langa el, vorbind fara incetare despre cartile lui, nu doar despre cele asezate in teancuri in iarba, ci despre toate cartile din lume, ca si cum ar fi fost copiii lui si singura ratiune de a fi, iar ochii lui parca multumeau Cerului pentru ca numai el era “vinovat”  de asa minunatii.
Imi aminteam de Grumazescu, de orele pierdute acolo, ore care erau mai degraba castigate, ore in care mi se umplea inima sa vad atatia oameni hipnotizati de carti, oameni care mi-ar fi putut fi cei mai buni prieteni. Era ca o casa mica pentru copii mari, in care, daca aveai noroc, gaseai vreun grup ce copii care cantau sau vreun tip intre doua varste care citea din propria creatie, probabil scrisa prin pauzele de cafea la munca sau in tramvai, direct pe telefon, cum face un amic al meu :) .
Asta totusi nu egaleaza consistenta visului meu, ca o “splendoare in iarba”…
Mirosul de hartie ingalbenita de ani a ramas cu mine mult dupa ce m-am trezit. Asta, si cartea mea. Si frumusetea ingerului vanzator de carti…"





Niciun comentariu: