miercuri, august 10, 2011

cum am rupt eu un scaun

eu am rupt un scaun de ris.

eram intr-o seara la birou, saptamina trecuta (parca joi). sa fi tot fost ceasu' vreo noua, poate chiar mai tirziu. terminasem treaba dar imi era lene sa-mi trimit lesul acasa.

priviti leguma de pe scaun, din  fata calculatorului: zac, aproape ma scurg sub birou, clicai anost de colo colo, prin naiba stie ce ziare,  pe facebook, din cind in cind pe youtube. poate in timp ce eu o mai ard asa, oamenii cei destepti de stiinta reusesc  sa descopere teleportarea . poate ajung acasa fara sa ma ridic de pe scaun.  dar daca n-o descopera, nu-i bai, poate vine cineva cu o macara. 
degetul meu aratator de la dreapta, cu unghia taiata foarte scurt, impunge din cind in cind scurt butonul de la mouse.
pe cap am doua casti care intr-o buna zi imi vor fi fatale ( presimt asta: nu voi muri de batrinete, ci voi muri din cauza unor hematoame -multiple, evident- care imi vor bloca circulatia sangvina la nivel cerebral, pina ce creierul nu mai primeste singe deloc, si moare singur, pustiu si izolat la mine in cap, ca un geniu care este el. hematoamele rezulta din cauza contactului dintre capul meu si podea, peste care se rastoarna apoi , apoteotic, biroul, apoi cana mea pe care scrie "say yes to votka"si, in cele din urma, ventilatorul. da, in cana se afla cafea, fierbinte, care mi se prelinge pe pleoape, dizolvind machiajul - e una din putinele zile in care m-am machiat- si apoi totul se scurge in ochi. baga-mi-as ula in ea de cafea, dar cel mai tare baga-mi-as ula  in ele de casti cu cablul lor lung in care ma impiedic de fiecare data cind ma ridic brusc de la birou, ori din cauza ca uit sa mi le scot de pe urechi, ori din cauza ca sint infipte in unitate, adica in stinga mea, deci fix in cale, ori din cauza ca e cablul asa de lung incit mi-as putea face din el spinzuratoare).
imi vine sa casc.
dau click plictisita pe un link.. pe asta:


atit mi-a fost !cind a inceput mitza sa zica "MAUS. MAAAUS!!MAAAAAAAUS" m-a busit un ris isteric, cu hohote, lacrimi si sughituri. si cu putin pipi, s-ar putea. iar cind zic "m-a busit un ris", e la propriu: risul asta m-a izbit cu forta unui uragan de spatarul bietului meu scaun, vechi, nitel defect, care abia astepta ocazia sa dea cu mine de pamint. 
deodata s-a auzit un rasunet abisal. 

eram eu, cu capul de podea, poalele in cap, picioarele infipte in birou (adevarate air-baguri) si ochii bulbucati.  in casti inca mai auzeam : MAAAAAAAAAAAAUS, MAAAAAAAAAAAAUS!!!


dupa asa o cazatura fireste ca nu m-am ridicat brusc: am mai ramas putin imprastiata pe podea, sa mai rid. nu-mi pot da inca seama de ce: sa fi fost oare din cauza ca mi se parea amuzant felul in care am cazut (faza in sine)? sau rideam din cauza ca inca mai auzeam mita spunind: "Maaaaaaaaaaaaus"? sau poate ca trebuia sa rid de mine si in numele colegilor care la ora aia nu mai erau in birou si ratasera faza? e posibil totusi sa fi ramas asa de lene si din cauza ca inca mai asteptam teleportarea (respectiv macaraua).

desigur ca inca mai am castile si nu renunt la ele pentru nimic in lume, macar ca m-am impiedicat  chiar azi de cablul lor.
din pacate, din scaun nu s-a mai putut face nimic.

Niciun comentariu: