vineri, martie 15, 2013

povesti la gura caloriferului

Dragii mosului,


Aceasta este o poza facuta acum 3 zile (adica pe 12 martie) la Paris, pe Champs Elysees.

(sursa foto - Mihaela Barbageorgieva,Facebook. )

Frumos, nu?

Camera mea, insa, azi dimineata se scalda in lumina. Pe geam, la etajul cinci, se uita la mine cu ochii holbati porumbelul cenusiu care face caca pe antena-lighean. Se bucura si el, mititelul, de lumina si caldura.
Imi parea incredibil tot ce auzeam la stiri despre ninsorile abundente de asta noapte din nordul tarii, asa ca m-am imbracat subtire si colorat, am sarit intr-o pereche de balerini si m-am dus la munca. Vesela, vioaie aproape tzopaind, fara esarfa la git si cu geaca descheiata. E primavaraaaa!

 E primavara fix o laie! De la amiaza incet incet s-a racit si un puisor de ger, adus de rafalele de vint, rinjeste sadic, aratindu-mi coltii si uitindu-se fix si mustrator la incaltarile mele primavaratice, subtiri si violet, alese parca anuimt ca sa se asorteze cu miinile si picioarele si tot restul trupului care mi se va invineti de frig.

Aceasta, doamnelor si domnilor, adica dragii mosului, a fost introducerea.
Cum toata iarna goala fostu-mi-a tolba de povesti, m-am gindit ca numa' bun e codul galben de vreme rea pentru o cana de vin fiert, sau chiar de ceai fierbinte, si o poveste frumoasa, din vremuri vechi.

Au fost odata ca niciodata, acum o suta si mai bine de ani, ca de n-ar fi nu s-ar povesti,
au fost patru studenti romani la Paris, tineri, voiosi, de nici douazeci de ani fiecare. Doi invatau geografie, doi studiau conservatorul si toti patru se intretineau facind spectacole de cintec, joc si teatru popular romanesc pentru publicul parizian. Intr-o buna zi, mare veste mare a rasunat prin imparatie:  cei ce vor strabate intreg pamintul la picior, fara cal, caruta sau drum de fier, vor primi  o gramada de galbeni, o adevarata avere la vremea aceea.

Voinicii nostri, imbiati de promisiune, dar mai cu seama insufletiti de gustul aventurii, au batut palma cu omul imparatului,doi ani s-au gatit de drum si au pornit apoi, imbracati in straie populare, pe calea cea lunga , de de mii de kilometri imprejurul pamintului. Au luat cu ei desagi cu vesminte si merinde si i-a insotit ciinele Harap. Aveau sa se hraneasca pe drum si sa se adaposteasca din paralutele strinse cintind si jucind in fata lumii largi cintece si jocuri populare. Asa au trecut prin capitala tarii unguresti si de acolo in Viena, unde tare s-au mai minunat de "cerşetorii orbi care vînd chibrituri lîngă vitrinele luxoase de pe Ring", tramvaiele aglomerate şi "funcţionarii care beau permanent capuţiner (cafea cu lapte)". De acolo au mers in tara nemteasca s-au opintit la granita daneza, au trecut prin tirguri mari: Oslo, Stockholm, Helsinki, prin orasul lui Petru cel Mare si au ajuns la Moskova,cea plina de lacase bisericesti , unde au vazut la muzeu picturi cu oameni in straie ca ale lor, in fata carora lacrimi de dor de casa le-au strabatut obrajii. Pe urma tot la pas incet incet si mai vioi, trecind muntii, au parasit batrina Europa. Persia, Teheran, Babilon, Siria, tot la pas, fascinind pe unii si compatimiti fiind de altii, au ajuns in cele din urma la Damasc, unde s-au bucurat de daruri si apoi au mers tot mai departe sleindu-se de puteri in Africa, prin Etiopia-Somalia-Tanzania-Mozambic, iar din Madagascar s-au imbarcat pe un vas , de unde au pornit catre Australia.  Acolo, dorind sa ia contact cu bastinasii, s-au aventurat prin salbaticie, unde doi dintre ei au fost capturati de arborigeni. Cu iscusinta si curaj au scapat cu viata.

Iata ca dupa un an de calatorie se aflau in Australia, dupa ce trecusera prin Asia si coasta de vest a Africii. Pe multi au minunat si au bucurat cintecele si jocurile lor si asa a aflat lumea pe 4 continente de neamul lor. Le-a mers vestea intr-atit, ca la sosirea in Bombay ii asteptau citeva sute de gura casca, veniti special sa-i vada si sa-i asculte. Rajahul insusi i-a poftit la ospat, fascinat fiind si el de calatoria si de povestile celor patru voinici. Acolo, insa, primele umbre negre s-au abatut asupra lor. Trei dintre ei au iesit dupa masa sa se plimbe pe strazile cetatii, lasindu-l pe al patrulea sa mai povesteasca gazdei din peripetiile lor. La intoarcere i-au gasit pe toti lesinati, cu pipe de opium in mina. Promisesera cu totii la inceput de drum sa nu se atinga de nimic din ce era strain obiceiurile lor. Ametit de opium, sau poate neobisnuit cu hrana de pe acele meleaguri, cel de-al patrulea voinic s-a intins sa se odihneasca si a adormit de veci.  La un an, trei luni si sapte zile de la inceperea calatoriei au ramas din echipaj numai trei voinici si ciinele Harap.

Spre Africa din nou! Cape Town, Congo, Gabon, Senegal. Apoi prin insule, si apoi in America de Sud. Sint ovationati la Rio, apoi merg mai departe spre Paraguay, Uruguay, Argentina, Chile şi Bolivia, fascinati de natura si coplesiti de diversitatea populatiilor bastinase. Apoi, a fost Japonia , iar in China drumul greu pe potecile dintre stinci inghite inca unul din voinici. Ramin numai doi...si ciinele Harap.

Din zona Peikinului ajung in cumplita Siberie, unde cit pe ce sa sfirseasca amindoi, dar sint salvati de un vas olandez. In cele din urma ajung la Vancouver si de acolo coboara spre America pe care o strabat de la nord la sud, pina in Mexic, de unde s-au imbarcat pe o nava spre Gibraltar. Strabat si Europa si apoi trec din nou Atlanticul, de data aceasta ajungind in Quebec. Coboara din nou prin Statele Unite, fiind poftiti pina si la Casa Alba. In Florida, insa, unul din cei doi e doborit de boala. Medicii ii recomanda incetarea calatoriei. Ramine asadar, pe loc, si ciinele se opreste cu el. Pe continent se intoarce numai Dumitru Dan, cel din jurnalul caruia stim despre aceasta calatorie.

Singur, Dumitru porneste spre Cuba.  Traseul continuă prin Haiti, Jamaica, Puerto Rico, Barbados si Venezuela, apoi trece Atlanticul din nou, spre Lisabona. Europa era acum sub razboi. Calatoria a fost oprita, cind mai erau doar patru mii de kilometri din cei o suta de mii de parcurs.

Sapte ani mai tirziu, Dumitru a parcurs si restul de kilometri ramasi, incheind calatoria la Paris, unde omul imparatului i-a dat galbenii promisi. I s-a dus vestea, era un fel de campion. Comoara isi pierduse valoarea, razboiul saracise Europa. Dumitru avea 34 de ani, talpile tocite si prietenii de drum, de cintec si de joc putrezisera sub multe rinduri de zapezi , care prin alt colt al lumii.



Povestea asta, dragii mosului, e adevarata. Si bine e sa o stim si sa o spunem mai departe. Iar urmasa lui Dumitru Dan e si ea o calatoare prin lumea asta larga.



Niciun comentariu: